Proiectul „Ocupare și integrare pentru viitor” se încadrează în Axa prioritară 5, care propune măsuri pentru motivarea persoanelor inactive în vederea reintegrării lor pe piaţa muncii, furnizarea de asistenţă şi consiliere, promovarea mobilităţii geografice şi ocupaţionale şi eliminarea perioadelor de inactivitate economică. Proiectele ce vor fi lansate vor promova măsurile active pe piaţa muncii pentru tinerii şomeri şi şomerii de lungă durată, precum: formare profesională, servicii de mediere a locurilor de muncă, orientare şi consiliere profesională, inclusiv dobândirea de abilităţi antreprenoriale. În acest sens, vor fi promovate scheme inovatoare de stimulare a ocupării tinerilor şi şomerilor de lungă durată şi vor fi încurajate măsurile de acompaniere pentru intrarea şi menţinerea cât mai mult timp pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte populaţia din mediul rural ocupată în agricultura de subzistenţă, POS DRU va urmări atragerea acestei categorii spre domenii de activitate non-agricole (turism, servicii, construcţii, alte ramuri ale industriei), pentru care se vor asigura programe integrate vizând conştientizarea cu privire la oportunităţile de ocupare existente în alte domenii, formarea profesională, consilierea şi orientarea în carieră, plasarea în  muncă, etc.

Proiectul „Ocupare și integrare pentru viitor” este implementat de Asociația Perspectiva Europeană în parteneriat cu Asociația Europa Socială, Asociația Europe Generation 2020 și Asociația Nativ Consult și își propune dezvoltarea competențelor profesionale și a capacității de ocupare prin implementarea măsurilor integrate (consiliere, formare, mediere) în vederea creșterii participării pe piața muncii a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă, precum și sprijinirea înființării a 30 de afaceri în cele 3 Regiuni acoperite de proiect.

„Ocupare și integrare pentru viitor” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și se desfășoară pe o perioadă de 10 luni cu un buget aproximativ 611.500 euro.

Ce se dorește prin acest proiect?
•    Creșterea accesului șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă la formare profesională continuă în vederea participării pe piața muncii.
•    Creșterea participării la programe integrate de măsuri active de ocupare pentru atragerea și menținerea pe piața muncii a șomerilor (inclusiv șomeri de lunga durată) și a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.
•    Creșterea capacității de ocupare a șomerilor și persoanelor în căutarea unui loc de muncă prin participarea la măsuri integrate, specifice, adaptate de dezvoltare profesională și ocupare.
•    Dezvoltarea competențelor, creșterea nivelului de pregătire și de motivație a persoanelor inactive pentru integrarea durabilă, sustenabilă pe piața muncii, bazată pe creșterea calității capitalului uman.
•    Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii.

Cui se adresează proiectul?
•    Persoane inactive (105)
•    Șomeri de lungă durată (135), din care din care 40 șomeri de lungă durată tineri și 60 șomeri de lungă durată femei,
•    Șomeri peste 45 de ani (60)

Ce va face proiectul?
•    se vor înființa 3 Birouri Regionale pentru furnizarea serviciilor de consiliere, formare profesională, mediere și asistență pentru înființarea unei afaceri;
•    va dezvolta servicii de informare, orientare și consiliere profesională adaptate la nevoile concrete ale grupului țintă;
•    va informa, consilia și orienta profesional persoanele din grupul țintă;
•    va furniza servicii de instruire în: Operator introducere, validare și prelucrare date și Competențe antreprenoriale;
•    va oferi servicii de mediere interactivă și inovativă pe piața muncii persoanelor din grupul țintă;
•    va oferi consultanță și asistență pentru înființarea a 30 de afaceri.

Rezultate
•    300 persoane aparținând grupului țintă vor fi identificate, înregistrate, informate și consiliate profesional;
•    275 persoane instruite în unul din cele două cursuri de formare profesională: Operator introducere, validare și prelucrare date și Competențe antreprenoriale;
•    275 persoane mediate și sprijinite în căutarea unui loc de muncă;
•    100 persoane asistate și consiliate în vederea înființării unei firme;
•    30 de firme înființate.

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investeşte în oameni! “Ocupare și integrare pentru viitor POSDRU/183/5.1/S/153620.

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Calendar evenimente

« Septembrie 2017 »
Lun Marţi Mie Joi Vin Sâm Dum
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  

Realizarea acestui site presupune pentru afișare corespunzătoare, folosirea unui browser actualizat la zi, care să aibă activ suportul pentru JavaScript activat precum și o rezoluție a ecranului de cel puțin 1366 X 768 pixeli. Pentru probleme legate de afișarea corectă a diacriticelor, vă rugăm citiți aici.